sâmbătă, 8 octombrie 2011

Pro Youth

25 – 31 octombrie 2010
Bolu, Turcia
Pro Youth, a reunit 22 de tineri din țări precum Bulgaria, Portugalia, Turcia și România, cu scopul de a se promova proiectele de tineret. Pe parcursul celor 6 zile, s-au discutat probleme cu care se confruntă tinerii la nivel european, și s-a urmărit identificarea de noi idei pentru viitoarele proiecte care vor susține tinerii din întreaga Europă.
Participanții au avut ocazia să facă schimb de impresii, să identifice valori comune, precum și să depășească diferențele culturale cu care se confruntau până în momentul respectiv.
Grupul YF, le-a arătat celorlalte țări specificul serilor românești, și a făcut o scurtă descriere a regiunii. Totodată, au avut ocazia să se bucure de seri cu specific portughez și turcesc, dar și de activități precum picnic la Lacul Gölcük, turul Lacului Abant și turkish Bath.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu